Un campion național de raliuri îi sfătuiește pe șoferii constănțeni

Vrei să ajungi întreg acasă? DETALIUL CARE ÎȚI SALVEAZĂ VIAȚA

1064
2

Articole de la același autor

Mulți șoferi din România consideră cuplarea centurii de siguranță ca o obligație pentru a nu fi trași pe dreapta și amendați de agenții de la Rutieră, gândindu-se mai puțin la siguranța lor sau la cea a copiilor ori pasagerilor.

Potrivit Codului Rutier, copiii cu o înălțime de până la 135 de centimetri pot fi transportați în autovehicule doar dacă sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. De asemenea, copiii cu o înălțime de peste 135 de centimetri pot fi transportați în autovehicule doar dacă poartă centuri de siguranță pentru adulți, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feței, pe bancheta din spate a mașinii.

De la începutul anului și până în prezent, agenții Serviciului Poliției Rutiere Constanța au dat 10.500 de amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranță, atât a șoferilor cât și a pasagerilor. În ceea ce privește lipsa scaunelor pentru copii, oamenii legii nu au dat nicio amendă! Nu știm dacă toți părinții s-au conformat sau nu au fost prinși pe picior greșit de polițiștii constănțeni.

Centura salvează viața

Multiplul campion național de raliuri Titi Aur, care deține o școală de conducere defensivă și pilotaj, spune că centura salvează viața.

"Toate testele și simulările ne arată că centura este vitală, salvează viața! Cele mai multe accidente se petrec la o viteză de până la 50 km/h, când mașina se oprește. La această viteză, scapi dacă ai centura. Bineînțeles, cu răni, însă ești în viață. Centura este importantă în cazul în care mașina se răstoarnă. Atât pentru șofer, cât și pentru pasageri", a declarat Titi Aur.

Polițiștii spun că nu există cazuri ca centura să te omoare.

"Am fost la foarte multe accidente rutiere, ba chiar și la cele în care șoferii au murit incendiați și nu aveau cum să scape dacă nu purtau centura. Acest element de siguranță face diferența între viață și moarte! În prezent, în județul Constanța, centura de siguranță se poar-tă în proporție de 75%. De când a crescut numărul conducătorilor care poartă centura, a scăzut numărul accidentelor grave și a crescut numărul tamponărilor", a declarat cms. șef Constantin Dancu, șeful Serviciului Poliției Rutiere Constanța.

Importanța tetierelor

Puțini șoferi știu, însă, că reglarea corespunzătoare a tetierelor este foarte importantă.

"Dacă atunci când te urci în mașină ai obligația să îți reglezi scaunul, oglinzile, iată că și tetierele trebuie reglate. Lipsa lor sau nereglarea lor poate duce la o fractură cervicală. Acest lucru se întâmplă în principal în cazul tamponărilor, a coliziunilor față-spate", a adăugat cms. șef Constantin Dancu.

Părinți inconștienți

Nu de puține ori, vedem copii mici ținuți în brațe de părinți sau bunici pe bancheta din spate sau pe scaunul din față. Unii dintre ei nu conștientizează pericolul, în timp ce alții consideră că sunt mai presus de lege.

"Toți gândesc că «Mie nu mi se poate întâmpla». De asemenea, fiecare consideră că e cel mai bun șofer și nu vrea să își chinuie copilul cu centurile și consideră că nu pățește nimic. Legea în România în ceea ce privește portul centurii a venit foarte târziu. Oamenii ar trebui să se gândească la copilul pe care îl țin în brațe că îi fac mai mult rău", a mai declarat Titi Aur.  

Comentează știrea

G
10 iunie 2015
Oportunitate

Cautam colaboratori seriosi! Ofertă speciala pentru cei care vor să faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experientă, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email: [email protected]

cata
10 iunie 2015
Cautam colaboratori seriosi

Colaborare sigura pentru cei interesati de castiguri suplimentare! Incepeti rapid si fara riscuri, in asa fel incat sa castigati intr-un mod garantat bani mai multi. Oferim contract si tot ceea ce aveti nevoie pentru o activitate relaxanta si de incredere maxima. Pentru mai multe informatii, contactati-ma la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Iunie 2015
Stire din Eveniment : Carambol rutier cu cinci mașini
Pagina a fost generata in 0.6642 secunde